În contextul dispozițiilor Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale

În contextul dispozițiilor Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale, în vederea asigurării sănătății și securității muncii a angajaților și necesității prevenirii răspândirii COVID-19, Î.S „Centrul de Stat pentru Atestarea și Omologarea Produselor de Uz Fitosanitar și a Fertilizanților”, a stabilit un program de lucru diferențiat pentru angajați.

Astfel, pe durata stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în perioada 17 martie -15 mai 2020, se restricționează accesul și vizita tuturor persoanelor în incinta Centrului de Stat.

Solicităm remiterea tuturor cererilor precum și documentelor aferente procedurilor de testare-cercetare-experimentare de stat și omologare a produselor de uz fitosanitar și a fertilizanților prin poșta electronică a Centrului de Stat centrul@pesticide.md, cu prezentarea ulterioară a originalelor după ridicarea stării de urgență.

În cazul în care sunt inevitabile intrările (vizitele) pe teritoriul întreprinderii – realizați planificarea în prealabil.

Angajații Centrului de Stat  în continuare pot fi contactați la numerele de telefon de serviciu sau prin e-mail în orele de lucru (luni – vineri, orele 8.30-17.00, pauza de masă 12.00-12.30).

Mulțumim pentru înțelegere și colaborare

Cu deosebită considerație
Centrul de Stat